Opt seniori din centre de zi ale DGASPC (Sector 2 și 3), C.A.R.P. Omenia și Centrului Comunitar Ghencea din București se bucură la sfârșit de an 2019 că micile lor dorințe le-au fost îndeplinite.
Doamna Marin își dorea să asiste la un concert cu Tudor Gheorghe alături de soțul ei, însă nu a mai avut ocazia… Viilor Pub i-a dăruit un bilet la spectacolul de pe 22 decembrie, unde doamna Marin va fi însoțită de cumnata sa.
Doamna Marinaș este singură, iar prietenele ei de suflet sunt culorile și planșele pe care își așterne visele. Frame Advertising i-a dăruit felurite produse pentru pictat, pentru a-și adăuga noi culori… vieții.
Patru doamne singure și-au dorit la acest final de an sa aibă parte de ghete îmblănite, pentru a nu simți atât de aprig frigul iernii. Un prieten anonim al Asociației Magic Seniors le-a îndeplinit dorința.
Domnul Alexandru este un senior singur care, din cauza numeroaselor afecțiuni pe care le are, și-a dorit o pereche de bocanci ortopedici și un brâu medicinal. I-au fost oferite de TZMO România. Și tot cu ajutorul companiei, o doamnă singură, operată de cataractă, se va putea uita de acum înainte la un televizor nou cu diagonală mare…
Visele bătrânilor este un proiect intergenerațional de solidaritate socială inițiat în 2014 de Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC), cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
În 2014 – 2018 au fost îndeplinite dorințele a 58 de seniori din 3 centre de zi (organizații neguvernamentale) pentru seniori: Centrul Comunitar Ghencea (Asociația sf. Arhidiacon Ștefan), Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual și Asociația C.A.R.P. „Omenia”.
17 companii din București și din țară, 35 de tineri voluntari și peste 100 de copii, părinți și profesori ai Școlii nr. 280 din București au contribuit la îndeplinirea acestor dorințe de-a lungul acestor ani.
Din 2018, „Visele bătrânilor” este integrat în platforma Seniorul.ro, iar povestea continuă împreună cu două organizații neguvernamentale prietene: Asociația Magic Seniors și Asociația CSR Nest.
„Bătrânețea este un lucru la care puțini se gândesc. Vedem bătrânii din jurul nostru, de cele mai multe ori neajutorați și gârboviți de o viață prea grea. Nu vrem să credem că și NOI o să ajungem acolo. Din păcate EI SUNTEM NOI…” (Stelian Muscalu, jurnalist Digi Tv în campania „Visele bătrânilor”, 29 aprilie 2015).
***
Despre TZMO România
TZMO România, membră a grupului polonez TZMO S.A. Capital Group, lider european în producţia şi furnizarea de produse igienice, cosmetice şi produse medicale pe piaţa globală, activează pe piaţa românească din anul 1997, sub denumirea Bella România. Produsele comercializate de TZMO România se regăsesc sub brandurile Bella, Bella Cotton, Happy, Seni, Matopat, Eva Natura, Dr Max.
Despre Frame Advertising
Frame Advertising este o agenție de publicitate independentă, cu capital integral românesc, care oferă servicii de publicitate indoor, strategii de comunicare, elaborare și implementare concepte creative, elemente de design publicitar, evenimente de business și proiecte speciale.