Caravana cu Povești la final de…drum

Din luna decembrie a anului 2020 și până în luna Mai a a anului 2021, proiectul intergenerațional „Caravana cu Povești (Spune-mi o Poveste)” a călătorit prin România descoperind zeci de copii și seniori dornici de a împărtăși cele mai frumoase povești.

14 doamne senioare active din București și Galați s-au alăturat Caravanei și au povestit, au făcut schimb de experiență și au învățat la rândul lor de la cei mai năstușnici și creativi copii. Iar 65 de copii (elevi de școală primară, gimanzială și chiar de liceu) din București, Baia Mare, Ialomița, Vălenii de Munte ,Târgu Neamț și Galați s-au conectat pe platforma Zoom pentru a povesti alături de „bunicii lor”.

Poezii, povești, cântece, fabule, limba franceză, limba română, croșetat, pictură, au fost doar câteva dintre subiectele pe care copiii și seniorii le-au dezbătut în online. Iar produse precum dulciuri, pixuri, caiete și tricouri personalizate nu au lipsit nici ele din aersanalul Caravanei. Alături de ONG-uri dedicate din România, precum: Asociația Mansio Firiza, Fundația Familia Galați, Asociația Samarineni în comunitate Ialomița, Casa de Ajutor Reciporc a Pensionarilor Omenia București, Clubul Seniorilor „Plumbuita” Sector 2 București, Asociația CARP Galați, Fundația Filantropică Omenia Târgu Neamț și Centrul Acasă (DGASPC Sector 6 București), am reușit să creăm…lumi de poveste.

 Toate cele 8 filmări ale întâlnirilor și raportul final al proiectului pot fi accesate pe site-ul www.magicseniors.ro – secțiunea „Caravana cu Povești”.

Mulțumim tutror participanților, partenerilor, prietenilor magici ai Asociației și mai ales mulțumim seniorilor și copiilor!

Proiectul „Caravana cu Povești (Spune-mi o poveste)” a fost cel de-al patrulea proiect al Asociației Magic Seniors care continuă seria poveștilor intergeneraționale, o ințiativă ce a început în luna August a anului 2020.

Proiectul aparține domeniului educație și este finanțat de Fundația TELUS International Romania Community Board. Din anul 2016, Fundația TELUS International România a oferit până în prezent finanțări în valoare totală de 300.000 USD pentru 58 de ONG-uri din mai multe județe din țară, venind în sprijinul a 15.922 de beneficiari – copii, tineri si familiile lor – prin proiecte educaționale și de îmbunătățire a calității vieții.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *