Creativitatea din spatele Magic Seniors

Ne place să credem că suntem o echipă creativă. Scriem cu, despre, pentru seniori dar și pentru….oricine dorește să mai citească și…altceva.
Facem o încercare și vă lăsăm la citit câteva rânduri din geanta creativă Magic Seniors.

Despre îngeri

„Într-o zi domnul X a ajuns pe lume. Nimeni nu l-a întrebat dacă doreşte să coboare în această gară. Aşa e vechiul obicei, te naşti neîntrebat. De asemenea când a pus primul scâncet în palma moaşei, i s-a negustorit titulatura, cea mai potrivită pentru începutul devenirii, aceea de Țânc.

Pentru că până la primul cuvânt, minunile sunt posibile, în foşnet de aripi domnul ţânc auzise îngerii povestind a uimire minunea unui vis.
-Minunile sunt posibile, spuneau ei, în clipiri de ochi până la primul cuvânt. Aceasta este pricina pentru care, îndeobşte în gara vieţii, îmbrăcate în trup sufletele se coboară în gara vieții, cu ochii închişi, cu pumnii strânşi a comoară tainic acumulată pe crâmpeiul antefiinţei. Coboară călători, desculţi şi plângând, apoi vor învăța să zboare și se vor înălța către cer”.

Domnul țânc nu știa, pe atunci că pasagerilor coborâţi aici, deşi se nasc neîntrebaţi, în curând viaţa o să le ceară socoteală.

-Le va fi relativ uşor la sânul mamei”, auzea încontinuare, șoapta îngerilor.
-Mulţumiţi de aerul ce le inundă plămânii îşi vor uita curând domnia din abisul necuvântului şi se vor umple de noutatea concretului.”

Domnul țânc nu știa pe atunci, că în devenire vor trece multe clipe de împovărare până ce se va naşte în aproape om dorul nespaţiului de origine. Nu știa că va trebuie să suporte multe omizi până ce va ajunge să fie fluture.

-Vor învăţa să înalţe vise, cuvinte, sentimente. Înălţându-le vor găsi prilejul coborârii în sine, spuneau îngerii.

Domnul țânc nu știa, pe atunci, că reumatismul sufletului împovărat de retrăite clipe, se vindecă în băi de pulsuri și în repetabile vise.
Doar astfel, înlănţuind clipă de clipă în actualitatea firii, momentul întoarcerii este adus mai aproape.
Următoarea staţie se numeşte Cer.
Domnul X speră că acolo nu va mai trebui să repete istoria scutecului.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *