Category: Creativitatea noastră

Confesiunile seniorilor magici

Peste 100 de seniori din București, Galați și Ploiești au avut parte de mese ale confesiunilor pe parcursul lunii August și Sepembrie.

Asociația Magic Seniors alături de studenții de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a Universității București, au călătorit prin 5 cluburi de seniori din București (Clubul Seniorilor Codrii Neamțului Sector 3, Clubul Plumbuita Sector 2, Clubul Seniorilor Barbu Delavrancea Sector 1, Clubul Covasna Sector 4, CarpOmenia Sector 5) 1 din Galați (Centrul Multifuncțional Galați) și 1 din Ploiești (Clubul Pensionarilor Ploiești) cu scopul de a aduce momente de sinceritate printre seniori.

Scopul proiectului a fost ca seniorii din centrele de zi să comunice mai mult, să se asculte unii pe alții și să creeze relații de prietenie reale bazate pe încredere.

Proiectul Masa Confesiunilor a fost finanțat prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

 

Competițiile finale „Printre cuvinte intergeneraționale”

10 seniori, membri ai centrelor de zi din Ploiești și  5 copii de la Asociația Sindrom Down Ploiești s-au întrecut în competițiile finale ALIAS. Pe 8 și 9 Iulie copii au făcut echipă cu seniorii și s-au întrecut în 2 finale intergeneraționale. Toți participanții au primit diplome, tricouri, dulciuri, iar locurile fruntașe – Locul 1, 2 și 3 s-au bucurat de și mai multe jocuri interactive. Cuvântul intergenerațional a fost cuvântul de bază al copetițiilor finale ALIAS. Și pentru că seniorii din București își doresc să joace și dânșii ALIAS, până la sfârșitul lunii Iulie vor mai avea loc încă 2 evenimente „Printre cuvinte intergeneraționale”.

În lunile mai și iunie, aproximatv 50 de seniori, membri ai centrelor de zi din Ploiești  și copii beneficiari ai Asociației Sindrom Down Ploiești au făcut cunoștință cu jocul ALIAS – un joc interactiv pe parcurul căruia participanții care formează perechi de câte 2 jucători trebuie să explice cât mai multe cuvinte partenerilor de joc în doar 30 de secunde. Jocul face parte din proiectul „Printre cuvinte intergeneraționale” și este cel de-al treilea joc pe care Asociația Magic Seniors îl introduce printre beneficiarii seniori într-un context intergenerațional.

 

 

 

 

Proiectul „Printre cuvinte intergeneraționale” este cel de-al patrulea proiect al Asociației Magic Seniors finanțat prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilornon-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Clubul de Informatică al Seniorilor

Clubul de Informatică al Seniorilor din București

Pe 11 Martie 2021, Asociaţia Magic Seniors cu ajutorul Clubului de Seniori din Sectorul 1 Bucureşti,  au dat startul „Clubului de Informatică al Seniorilor”. Clubul presupune o serie de 5 întâlniri pilot între seniori şi tineri. Timp de aproximativ 2 ore, seniorii pun întrebări şi accesează aplicaţii mobile sau de soft, precum: whatsapp, skype, e-mail, conturi de Facebook etc, învâțând săptămână de săptămână cum să le utilizeze mai bine.

În fiecare săptămână, în zilele de joi de la 11:30, studenţii de la Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială anul 1 şi beneficiarii centrului de zi ai Sectorului 1, se întâlnesc şi „dezbat” tainele tehnologiei. Programul pilot se desfăşoară până pe data de 8 aprilie 2021 urmând apoi să se transforme într-un program continuu de învăţare în context intergeneraţional.

Până în momentul de faţă, 7 seniori şi 4 studente de la Asistenţa Socială au participat la întâlnirile săptămânale.

Având în vedere contextul actual, numărul seniorilor şi studenţilor este limitat iar participarea la clubul de informatică se face cu înscriere în prealabil la Clubul Seniorilor Sector 1.

#staymagic

Printre culorile doamnei S

Pe doamna S am cunoscut-o acum ceva timp la un joc de Scrabble. Știam că este o doamnă activă, inteligentă și….magică, însă nu știam că are și talente…ascunse.

În ultimele luni, doamna S a dat culorile jos din pod și a  început să le folosească cu încredere și…..magie. Noi am reușit să „furăm” câte ceva, cu permisiunea dânsei, și am hotărât să îi împărtășim talentul.

Mulțumim Doamna S pentru încredere și….culori!

Când totul călătorește în jur

Conversație în autobuz. Atunci. Acum. Aici. Oricând.

„- Bună ziua, este liber aici?
– Da.
– Până unde mergeți?
– Undeva într-o stație unde va fi un cireș înflorit, sub el o bancă și acolo cineva va ține o pancartă pe care va scrie „aici cobori tu.” Când se va întâmpla asta, voi coborâ.
– Și dacă nu apare?
– Atunci nu voi coborâ. Dar se poate întâmpla să cobor și să urc totuși la stația următoare.

– Cireș înflorit! Tinerețea! cea mai frumoasă perioadă a vieții.
– Nu cred că tinerețea este cea mai frumoasa perioada a vieții. Cel mai frumos moment este mereu cel prezent; doar atunci ai ocazia să faci cea mai bună alegere din ceea ce a fost viața ta de până atunci. Un om e făcut din gânduri, pisici, cireși, frunze, flori și multe altele, pe care le găsești în fiecare zi într-un sac fără fund. În sacul acela e tot universul și toata bucuria de a trăi, care nu poate fi încadrată într-un timp mai mult sau mai putin învechit.

– Unde vreți să mergeți?
– Nu mi-am propus să merg foarte exact undeva. Îmi place să călătoresc. Știu doar că într-o zi, o pasăre va ciripi pe limba ei și eu voi ști că peste o lună, două, trei voi fi într-un loc anume. Și chiar dacă toate păsările vor fi mute, în sufletul meu voi ști ce am de făcut.
– Deci tot mergți undeva…
– Oriunde voi merge voi fi tot timpul la locul meu.”

Copilăria, inima tuturor vârstelor

Chiar dacă timpul stă în loc, creativitatea nu stă locului…

 

„După moartea lui Miguel de Unamuno au fost găsite câteva manuscrise, printre care şi următoarele rânduri : „Croieşte o poartă mai mare, Tată ceresc, pentru că nu pot trece. Tu ai făcut-o pentru copii, iar eu am crescut fără să vreau. Dacă n-o vei face mai mare fă-mă pe mine mai mic”.

Omul primește la naștere un nume, dar trebuie să învețe de-alungul timpului să își boteze viața cu un sigur cuvânt pentru ai da un sens. Pe firul vieții, omul își duce lupta cu sinele ca între două paranteze: dorință și neputință, visul și mustrarea realului. O astfel de delimitare este poate caracteristica fundamentală a drumului obişnuit către cunoaştere. Omul încearcă să epuizeze şi să-şi epuizeze conţinutul în delimitări stricte: „sunt bun”, „sunt rău”, „sunt tânăr”, „sunt bătrân” . În acest tipar apărem, totuși, ca definiri incomplete. Felul în care definim în esență viața, punctual ne seamănă, la fel cum un portret seamănă arhietipului. Desenăm o îngheţare atemporală a incompletului. Ceea ce strictul nu poate conţine, ceea ce strictul eludează, este tocmai dinamica fiinţării, de la începutul și până la sfârșitul vieții.

În dinamica vieții, bătrâneţea privită în oglindă cu vârsta copilărie, nu e decât o chestiune de timp. Omul trebuie să tindă permanent să devină mai bun, în oglindă ,cu felul de cum s-a născut. Tiparul trebuie să se suprapună dorinţei de adânc, dar de cele mai multe ori rămâne la suprafață și frica de trecere a timpului, ne bântuie ca o fantomă într-un vechi conac boieresc. Deşi matricea bun-rău, tânăr-batrân, este învăţată din copilărie, deşi omul începe să îşi delimiteze propriile categorii, mai devreme sau mai târziu va realiza că esenţa lucrurilor şi chiar esenţa sa, ca obiect principal al demersului de cunoaştere, nu stă într-o raportare care poate fi socotită în timp, de timp. Copilăria nu este o glorie, tot astfel cum nici bătrânețea nu e un eșec, sau o fatalitate. Și una și alta sunt doar o realitate în oglindă. Eşecul vine atunci când omul cunoaşte lumea ca pe ceva mort. Eşecul vine din definiţie. Eșecul vine din faptul că nu te mai definești în esență prin ceea ce iubești și ceea ce visezi. Orbiți de frica că timpul nu ne ascultă, nu stă pe loc, nu mai vedem iubirea, bucuria de a trăi ca formă de înțelepciune supremă de-a asalta viața. Și uităm să visăm. Când pierdem bucuria de a trăi, îmbătrânim și totul devine opac. Când uităm să visăm am îmbătrânit și nu timpul e vinovat. Uitând să visăm, uităm să mai dăm, de fapt, banlului măreție ca atunci când eram copii, ca atunci când lumea era toată lapte dulce și încăpea într-un sân.

Și visele pomilor sunt un fel de întoarceri în împărăţiile omului. Ele se hrănesc cu răsăritul de zi cu zi și rădăcinile pământului. Ciugulesc izvoarele cuvintelor, la noi ajungând poezia, în forma ei pură să-și odihnească puțin relansarea sub aripă.

Dacă timpul ar fi frunze, ce Toamnă!”

De ce iubim Facebook-ul?

Ne ajută. Îl folosim zi de zi. Ne uităm la el de peste tot: din telefon, din calculator, de pe stradă, din mașină. Are părțile lui bune dar și părțile lui…mai puțin bune. „Creativitatea noastră”  ne-a șoptit câte ceva și despre platforma care ne ajută, ne ține legați de un ecran, ne face să zâmbim, să plângem, să sperăm, să invidiem etc,etc,etc

„Pentru că poţi fi un voyeurist fără vină, tolerat şi chiar invitat. Pentru că afli atât despre închipuirea de sine a celorlalţi cât mai ales te poţi metamorfoza în Eu-l tău ideal. Pentru că uneori ai nevoie să participi la grupul de suport „singuraticii anonimi” pe care-l poţi vizita pe furiş sau declarativ cu check-inuri exotice, mărturie a punguţei tale cu mulţi dinari sau a decadenței sezoniere de weekend – atunci când vrei “să-ţi moară toţi duşmanii”. Pentru că poţi citi un om după chipul şi asemănarea profilului sau, şi afli astfel dacă suferă de Narcissistic Personality Disorder sau Închipuit Personality Disorder dar mai ales, dacă suferă de relaţie de cuplu sau doar se complică într-o relaţie strict nehotărâtă. Pentru că îţi dai seama că cei care nu spun nimic despre ei dar verifică zilnic gazeta de perete, sunt control freak, manipulatori sau nesiguri de ei astfel încât nimic interpretabil despre ei nu scapă opiniei publice. Pentru că pozele cu pufoșenii miorlăitoare îţi permit să-ţi iei pe ascuns doză de duioşie şi sensibilitate în timp ce poţi profesa în continuare imaginea de cinic blazat şi realist. Pentru că poţi lua la orice oră o supradoză dintr-un cocktail de filosofie şi trivialitate şi după fiecare vizită pleci furând un zâmbet sau o inspiraţie cu potenţial de antidepresiv de marcă. Pentru că îţi poţi manifesta, absolvit de vină şi pedeapsă, cleptomania de idei, de frumuseţi şi de înţelepciuni, făcând upgrade la măreţie prin prietenia, chiar şi virtuală, cu nume mai suspuse decât tine. Pentru că devii propitar de teren valoros cu setări falnice de Proprietate Privată, a cărui statut de virtual poate fi ignorat cu succes întrucât creierul nu prea face diferenţa între imaginaţie şi realitate. Pentru că îţi poţi cosmetiza viaţa într-un alter ego avatar, aşa cum ar fi trebuit să fie dacă ursitoarele darwiniene n-ar fi avut o zi nefavorabilă astrală. Pentru că te poţi apropia tiptil de cineva, îmbrăcat în straie amicale, camuflând sub intenţii nobile de simpatie, curiozitatea de a iscodi prin sertarele celuilalt, mai ales cele cu tag de romantism. Pentru că îi poţi spiona obsesiv-compulsiv pe toţi, meditând nostalgic masochistic la ce ai avut şi ce-ai pierdut. Pentru că Facebook te poartă în jurul lumii şi văzând cum trăiesc alţii, afli despre limitele universului tău şi pentru câteva clipe, trăind by proxy, pereţii camerei tale sunt aboliţi de igrasia concretului. Chiar şi cei care nu au Facebook iubesc Facebook-ul pentru că astfel pot fi ultimii dintre mohicani care never ever never ever never nu ar cădea în păcatul muritorilor de rând şi nu şi-ar face legitimaţie de om jumate real jumate eter-eal. Până când îşi fac.”

Să nu lași florile…

Începem anul 2020 în plină….poezie.

Domnul Constantin Andrei, prietenul și poetul Asociației Magic Seniors, un senior activ/artist, a căutat zeci de coloane sonoare pe care a recitat zeci de versuri. Dacă în 2019 am prezentat câteva dintre creațiile sale, în 2020 promitem mult mai multe…

Start anului  2020 cu versurile calde ale domnului Ungureanu recitate cu măiestrie de domnul Andrei.

La mulți ani tuturor și abia așteptăm să ne întâlnim în cât mai multe proiecte și activități!

Despre fericire

Am mai povestit la un moment dat despre creativitatea din spatele Magic Seniors. Și dacă nu v-am convins de prima dată, dacă mai avem/aveți întrebări, poate vă răspundem…acum.

 

„De ce sunt fericită?

Sunt fericită pentru că sunt liberă și pentru că ideile mele despre libertate seămănă cu viața mea, cu prietenii mei și cu întâlnirile splendide care definesc puterea unei viziuni comune. Întâmplarea are urmări logice. Iar sentimentul acela pe care ți-l oferă întâlnirea cu niște oameni care privesc din perspective diferite, din culturi și vârste diferite în aceeași direcție, atunci când o lume nouă se naște, este de neprețuit.

Simțeam că e nevoie de mai mult decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a mijlocit niște întâlniri pe care nici cel mai sfidător optimism nu le putea anticipa. Dacă ar trebui să explic unei civilizații extraterestre ce mi se pare important la specia umană, aș vorbi despre dragoste și prietenie.

Nimic din ce este important în viața mea, nimic din lucrurile care mă fac să mă simt fericită nu a fost născut de alte sentimente. E un mare noroc, probabil, să faci ce-ți place, uneori mă simt nu știu cum pentru asta. Și e aproape ireal să descoperi oameni care se bucură în același ritm cu tine de ceea ce faci.

Dacă s-ar filma într-o singură dimineață în toate tramvaiele, autobuzele și multinaționalele din țara s-ar putea observa acel sentiment general valabil de oroare învinsă, care definește acțiunile celor care ne înconjoară. Starea asta de luptă absurdă, neproductivă, anticreativă și umilitoare poate fi definiția umanității așa cum o cunoaștem acum, așa cum o trăim.
Să mergi la lucru e un blestem, să schimbi ceva e un dezastru. Iar lipsa de încredere rezolvă restul. Sunt multe valuri care ți se ridică de pe ochi pe măsură ce începi să-ți măsori viața în gesturile care te ajută să te simți viu, în măsura în care asta nu e periculos pentru cei din jurul tău, firește.

Și, da, nu cred că există bucurie fără împărtășire, fără schimb, fără cuvinte rostite de altul cu câteva milisecunde înaintea ta și pe care tu nici măcar nu le puteai anicipa, dar ele sălașluia de mult inconștient în tine. E posibil ca una dintre pedepsele acestei vieți (pedeapsă ca o lectie, desigur) ar putea fi aceea de a face ceva ce nu-ți place, alaturi de oameni pe care nu-i suporți, ori chiar mai mult de atât, oameni pe care nu-i iubești, care te-au rănit sau te rănesc și inconștient rămâi lângă ei din cauza unui stupid pattern care astăzi ar trebui să fie expirat ca să poți fi liber și fericit. Tot ceea ce merităm. Mă macină acum ( mai mult decât oricând) întrebarea: “dacă florile și-ar dărui oameni la fel cum oamenii își dăruiesc flori de unde ar fi tăiați oamenii?”

Să te dezvolți alături de bolile frustrării, neîncrederii, invidiei, prostiei, imposturii! In contrast cu toate mizeriile astea, in forul meu interior, sunt fericiă . Am întâlnit, de-a lungul timpului, oameni impreuna cu care am construit ideii care altminteri ar suna ca niște romane sf. fără ei. Ei mă fac să fiu de o mie ori mai vie, mai responsabilă, mai implicată și mai bucuroasă decât o pot face banii (sau orice altceva material) care vin către orice idee de succes. Probabil e mai ușor să pari, sau chiar să devii pesimist, dacă tot dai peste oameni cu rol de frână sau piedică.

Trăiesc astăzi într-o epocă (asumată de mine firește) în care ideile nu mai sunt pedepsite, iar vizionarii nu mai sunt trecuți prin fața târgoveților indignați și numai sunt arătați cu degetul. Și la fel de fericiă sunt pentru că în sfârșit lumea în care trăiesc începe să semene cu lumea pe care mi-o imaginam pe vremea când eram copil (mai ales că am avut o copilărie lungă, cam pâna la vârsta de treizeci de ani când viața m-a provocat într-un mare fel). O lume in care oamenii seamănă cu ideile lor, trăiesc așa cum arată, vorbesc așa cum sunt, plătesc pentru ceea ce nu sunt. Firește că mai am temeri. Încă mă tem să nu care cumva să fiu prea naivă. Pretențiile mele, însă, cu privire la om se întind doar de la minus la plus infinit.

Nu cred că judecata contează atât de mult, ca factor decisiv în felul în care alegi să-ți trăiești viața, ci mai curând ceea ce simți și nu mă mai îndoiesc că ceea ce construiești cu mintea ta, cu demnitate și sensibilitate, alături de toate mințile care te completează cumva, este singura pledoarie valabilă acolo unde se analizează rezultatele pe secol, mileniu, deceniu sau cartier. Cred că acest sentiment născut din lucrurile pe care le naște bucuria întâlnirii cu celălalt care te oglindește va fi urmatoarea descoperire a lumii noastre.
Totul poate începe de oriunde, de la un anunț pe un blog, de la de la o privire furișată pe stradă, de la o glumă care te face suspect când razi, de la o îmbrățișare, de la avanpremiera unui spectacol de teatru, sau de la un film.”

Autor: Luminița Popa

Creativitatea din spatele Magic Seniors

Ne place să credem că suntem o echipă creativă. Scriem cu, despre, pentru seniori dar și pentru….oricine dorește să mai citească și…altceva.
Facem o încercare și vă lăsăm la citit câteva rânduri din geanta creativă Magic Seniors.

Despre îngeri

„Într-o zi domnul X a ajuns pe lume. Nimeni nu l-a întrebat dacă doreşte să coboare în această gară. Aşa e vechiul obicei, te naşti neîntrebat. De asemenea când a pus primul scâncet în palma moaşei, i s-a negustorit titulatura, cea mai potrivită pentru începutul devenirii, aceea de Țânc.

Pentru că până la primul cuvânt, minunile sunt posibile, în foşnet de aripi domnul ţânc auzise îngerii povestind a uimire minunea unui vis.
-Minunile sunt posibile, spuneau ei, în clipiri de ochi până la primul cuvânt. Aceasta este pricina pentru care, îndeobşte în gara vieţii, îmbrăcate în trup sufletele se coboară în gara vieții, cu ochii închişi, cu pumnii strânşi a comoară tainic acumulată pe crâmpeiul antefiinţei. Coboară călători, desculţi şi plângând, apoi vor învăța să zboare și se vor înălța către cer”.

Domnul țânc nu știa, pe atunci că pasagerilor coborâţi aici, deşi se nasc neîntrebaţi, în curând viaţa o să le ceară socoteală.

-Le va fi relativ uşor la sânul mamei”, auzea încontinuare, șoapta îngerilor.
-Mulţumiţi de aerul ce le inundă plămânii îşi vor uita curând domnia din abisul necuvântului şi se vor umple de noutatea concretului.”

Domnul țânc nu știa pe atunci, că în devenire vor trece multe clipe de împovărare până ce se va naşte în aproape om dorul nespaţiului de origine. Nu știa că va trebuie să suporte multe omizi până ce va ajunge să fie fluture.

-Vor învăţa să înalţe vise, cuvinte, sentimente. Înălţându-le vor găsi prilejul coborârii în sine, spuneau îngerii.

Domnul țânc nu știa, pe atunci, că reumatismul sufletului împovărat de retrăite clipe, se vindecă în băi de pulsuri și în repetabile vise.
Doar astfel, înlănţuind clipă de clipă în actualitatea firii, momentul întoarcerii este adus mai aproape.
Următoarea staţie se numeşte Cer.
Domnul X speră că acolo nu va mai trebui să repete istoria scutecului.”