Category: Evenimente

22 de seniori în excursia cu trenul….magic

Asociația Magic Seniors  implementează încă din luna aprilie, proiectul „Trenurile seniorilor’’, dedicat seniorilor activi din București, Galați și Brăila, cu scopul de a menține active funcțiile cognitive și motrice, dar și de a dezvolta spiritul competitiv și atenția vârstnicilor. Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow

„Trenurile Seniorilor” a fost inspirat, în primul rând, din dorința și nevoia Asociației Magic Seniors de a continua programul “Jocurile Seniorilor” și de a aduce mai multă inovație în lumea centrelor de zi dedicate seniorilor. Mai mult decât atât, jocul “Biletul de tren” (Ticket to ride) are la bază construcția de căi ferate și călătoria fictivă dintr-un oraș în altul, astfel că introducerea unui premiu final, sub forma unei excursii, s-a întâmplat cât se poate de natural.

În perioada aprilie – august 2023, Asociația Magic Seniors, alături de voluntari de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie, Universitatea din București, au ajuns în 8 centre de zi din București, Galați și Brăila, unde peste 80 de seniori au învățat să joace „Ticket to Ride”, iar 22 dintre aceștia au câștigat o excursie magică cu…trenul. Ulterior, la începutul lunii septembrie, alături de Clubul Seniorilor „Codrii Neamțului” Sector 3 (reprezentat prin Nicoleta Șerbănescu), 17 seniori din București, 4 seniori din Brăila și 6 seniori din Galați s-au întâlnit la Eforie Sud, unde au petrecut 3 zile magice, pline de dans, mese ale confesiunilor, cântec, poezie și voie bună. Seniorii din cele 3 orașe s-au cunoscut pentru prima dată față în față, au împărtășit experiențe, au socializat și au declarat că abia așteaptă următoarea întâlnire.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.

„Prin această excursie s-a îndeplinit și o dorință veche, personală, și anume aceea de a aduce împreună seniorii din orașele în care activăm.” – Andreea Teodorescu – Coordonator programe Magic Seniors

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  http://www.magicseniors.ro, dar și pe paginile de Facebook , Instagram și Youtube ale acesteia.

Primii seniori câștigători ai jocului „Ticket to Ride”

Asociația Magic Seniors  implementează încă din luna Aprilie, proiectul „Trenurile seniorilor’’, dedicat seniorilor activi din București, Galați și Brăila. Scopul proiectului este de a menține active funcțiile cognitive și motrice, dar și de a dezvolta spiritul competitiv și atenția vârstnicilor.

Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă

În perioada aprilie – iunie 2023, Asociația Magic Seniors, alături de voluntari de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie, Universitatea din București, au ajuns în 8 centre de zi din București, Galați și Brăila, unde au avul loc și primele 2 competiții finale între seniorii din Sectorul 5 (Asociația Carp Omenia) și cei din Sectorul 3 (Clubul Seniorilor Codrii Nemațului). Primii patru câștigători ai jocului „Ticket to Ride”, așteaptă deja cu nerăbdare excursia finală. Până la jumătatea lunii august, peste 60 de seniori seniori din alte 6 centre de zi vor concura pentru premiul final „Ticket to Ride”.

Proiectul „Trenurile seniorilor” face parte din programul „Jocurile seniorilor”, dezvoltat de Asociația Magic Seniors în anul 2019. „Ticket To Ride”, este cel de-al 4-lea joc de societate ce va fi introdus în cluburile de seniori.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  http://www.magicseniors.ro, dar și pe paginile de Facebook , Instagram și Youtube ale acesteia.

Contact

Nume: Andreea Teodorescu

Funcție: Coordonator Programe

Număr de telefon: 0721.169.387

Adresă de e-mail: asociatiamagicseniors@gmail.com

Despre Magic Seniors:

Asociația Magic Seniors este o organizație neguvernamentală care a pornit la drum în 2019, din dorința de a promova conceptul de senior activ în România. Misiunea organizației este de a crea și implementa punți solide între generații, și de a elabora un sistem prin care tinerii și seniorii să învețe unii de la alții și să construiască împreună.

Trenurile seniorilor

În perioada Aprilie – August 2023, 8 centre de zi dedicate seniorilor activi, din orașele București, Galați și Brăila, vor intra în competiție pentru a câștiga excursii în România.

Asociația Magic Seniors alături de voluntari de la UB – Facultatea de Asitență Socială și Sociologie vor călători prin 3 orașe și îi vor învăța pe beneficiarii centrelor de zi regulamentul jocului de societate „Ticket To Ride” cu scopul de a le menține acestora functiile cognitive, spiritul competitiv și a le dezvolta atentia.

Aproximativ 80 de seniori își vor crea cât mai multe drumuri de căi ferată (fictive) pentru a câștiga jocul și pentru a se bucura apoi de o excursie magică cu….trenul.

Proiectul „Trenurile seniorilor” face parte din programul „Jocurile seniorilor” dezvoltat de Asociația Magic Seniors în anul 2019. „Ticket To Ride” este cel de-al 4-lea joc de societate ce va fi introdus în cluburile de seniori.

Start ONG  este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tmorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  http://www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook , Instagram și Youtube ale acesteia.

Confesiunile seniorilor magici

Peste 100 de seniori din București, Galați și Ploiești au avut parte de mese ale confesiunilor pe parcursul lunii August și Sepembrie.

Asociația Magic Seniors alături de studenții de la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a Universității București, au călătorit prin 5 cluburi de seniori din București (Clubul Seniorilor Codrii Neamțului Sector 3, Clubul Plumbuita Sector 2, Clubul Seniorilor Barbu Delavrancea Sector 1, Clubul Covasna Sector 4, CarpOmenia Sector 5) 1 din Galați (Centrul Multifuncțional Galați) și 1 din Ploiești (Clubul Pensionarilor Ploiești) cu scopul de a aduce momente de sinceritate printre seniori.

Scopul proiectului a fost ca seniorii din centrele de zi să comunice mai mult, să se asculte unii pe alții și să creeze relații de prietenie reale bazate pe încredere.

Proiectul Masa Confesiunilor a fost finanțat prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Seniori la Masa Confesiunilor

În luna August, Asociația Magic Seniors a pornit proiectul “Masa Confesiunilor” finanțat prin programul StartONG.

Seniori din Galați, București și Ploiești stau față în față și completează verbal propoziții deschise, create de studenți de la UB – Facultatea de Asitență Socială și Sociologie. Scopul proiectului este  ca seniorii din centrele de zi să comunice mai mult, să se asculte unii pe alții și să creeze relații de prietenie reale bazate pe încredere.

Pe parcursul lunii august, Clubul Seniorilor „Codrii Neamțului” Sector 3 București și Clubul Fashion Crochet care activează la Centrul Multifuncțional din Galați au creat mese ale confesiunilor la care seniorii au povestit, au ascultat si s-au distrat cu diverse amintiri din copilărie.  Până la sfarsitul lunii Septembrie, mai mulți seniori din București dar și din Ploiești vor sta la Masa…magică a confesiunilor!

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Puțină magie din București în Ucraina

În perioada martie – aprilie 2022, peste 200 de refugiați ucrainieni aflați în tranzit și cazați în Sectorul 3 al Bucureștiului au primit puțin ajutor magic de la Asociația Magic Seniors.

5 voluntari studenți la UB – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială au donat produse alimentare, igienico-sanitare, jucării și au adus zâmbete pe fețele adulților, copiilor și seniorilor aflați în tranzit în România.

Proiectul „Ajutor magic pentru Ucraina” este finanțat prin programul StartONG (apel special -criza umanitară Ucraina) și are ca scop satisfacerea nevoilor de baza ale refugiatilor ucrainieni cazati la cenrul DGASPC Sector 3 prin donatii de produse alimentare, igienico-sanitare, rechizite, jucării.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Ajutor Magic pentru Ucraina

Asociația Magic Seniors dă startul Ajutorului magic pentru Ucraina.

La sfârșitul lunii Martie și până la jumătatea lunii Aprilie, alături de studenți voluntari de la UB – Facultatea de Socilogie și Asistență Socială vor fi distribuite către centrul pentru refugiați din Sectorul 3, produse alimentare, igienico-sanitare și jucării. Centrul este un spațiu pus la dispoziție de DGASPC Sector 3 pentru a veni în ajutorul celor care se află în tranzit în România.

Proiectul „Ajutor magic pentru Ucraina” este finanțat prin programul StartONG (apel special -criza umanitară Ucraina) și are ca scop satisfacerea nevoilor de baza ale refugiatilor ucrainieni cazati la cenrul DGASPC Sector 3 prin donatii de produse alimentare, igienico-sanitare, rechizite, jucarii.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Pictura pe numere a seniorilor magici

Peste 20 de seniori activi, membri ai centrelor din București, Ploiești și Galați au pictat cu multă răbdare și îndemânare 15 tablouri pe numere cu peisaje de toamnă, animale domestice sau făpturi închipuite. La sfârșitul lunii August, Asociația Magic Seniors a organizat la Asociația CARP Galați, unul din Clubul Seniorilor din Ploiești și Clubul Seniorilor Codrii Nemațului Sector 3, București câte o expoziție dedicată pictorilor orașului. În fiecare centru a existat un juriu compus din voluntari, studenți, elevi de liceu și chiar copii ai Asociației Sindrom Down Ploiești. Toți pictorii seniori au primit cadouri, iar tabloul votat de juriu ca fiind cel mai original a câștigat un premiu…magic.

Proiectul „Seniorii pictori ai orașului” a fost cel de-al cincilea proiect al Asociației Magic Seniors finanțat prin programul Start ONG și a avut ca scop menținerea și dezvoltarea creativității, funcțiilor cognitive dar și răbdarea prin intermediul unui exercițiu artistic.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Proiectul „Printre cuvinte intergeneraționale” la final de drum în…. București

Peste 25 de seniori din capitală,10 copii și 6 voluntare au luat parte la două întâlniri ale proiectului „Printre cuvinte intergeneraționale” descoperind jocul ALIAS de care s-au bucurat beneficiarii orașului Ploiești.

În ultima săptămână a lunii Iulie, 2 doamne din Sectorul 4 au învâțat alături de 10 beneficiari ai Centrului ACASĂ din Sectorul 6 regulile jocului ALIAS iar 6 voluntare, studente ale Universității din București – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială au petrecut o după-amiază printre cuvinte intergeneraționale alături de membri Clubului de Seniori „Codrii Neamțului”din Sectorul 3. Pentru că seniorii din București și-au exprimat dorința în repetate rânduri de a face parte din proiectul „Printre cuvinte intergeneraționale” implementat în Ploiești, Asociația Magic Seniors a creat 2 evenimente ALIAS speciale pentru ei.

În lunile mai și iunie, aproximatv 50 de seniori, membri ai centrelor de zi din Ploiești  și copii beneficiari ai Asociației Sindrom Down Ploiești au făcut cunoștință cu jocul ALIAS – un joc interactiv pe parcurul căruia participanții care formează perechi de câte 2 jucători trebuie să explice cât mai multe cuvinte partenerilor de joc în doar 30 de secunde.Proiectul „Printre cuvinte intergeneraționale” a fost cel de-al patrulea proiect al Asociației Magic Seniors finanțat prin programul Start ONG.