Tag: DIXIT

Creativitatea DIXIT prin 4 orașe ale României

În perioada Aprilie – Iulie 2020, proiectul „O poveste DIXIT” căștigat prin programul StartONG, implementat de Asociația Act for Tomorrow și finanțat de Kaufland România, a străbătut mediile online și 4 orașe din România. Peste 90 de seniori din București, Ploiești, Galați și Vălenii de Munte au intrat în contact cu jocul DIXIT atât în mod fizic cât și prin intermediul mediului online. 27 de jocuri au fost livrate în 9 centre de zi pentru seniori (3 jocuri pe centru) și peste 20 de seniori au avut ocazia să își spună poveștile DIXIT față în față cu alți jucători. Din întâlnirile pe care Asociația Magic Seniors le-a avut cu beneficiarii proiectului s-au extras 9 rapoarte de evaluare și a fost redactat un raport narativ final distribuit în 13  cluburi de seniori și centre de cercetare pentru conștientizarea importanței menținerii funcțiilor cognitive prin intermediul unui joc creativ.

Promovând jocul DIXIT în social media (Facebook, Instagram, LinkedIn, Youtube) cu ajutorul tutorialelor, comunicatelor de presă și fotografiilor din timpul jocurilor, poveștile DIXIT au devenit cunoscute nu numai în cele 4 orașe țintă ale proiectului ci și în alte părți ale țării.

O dată cu implementarea proiectului „O poveste DIXIT”, Asociația Magic Seniors a decis continuarea și implementarea la nivel național a unui program intergenerațional bazat pe jocuri de societate. DIXIT-ul a fost cel de-al doilea joc, după jocul de Scrabble, care a fost introdus în cluburile de seniori.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Cum s-a văzut povestea DIXIT

Pentru că la sfârșitul acestei săptămâni, este și sfârșitul poveștii DIXIT, am strâns câteva opinii despre joc din București, Ploiești, Galați și Vălenii de Munte.

Câteva concluzii? Nu prea s-a mai auzit de DIXIT până la apariția…magiei în centrele de zi, însă de acum încolo cu siguranță seniorii vor juca cu mult interes…

Mai jos am pus laolaltă rezumatele tuturor întrebărilor care au circulat printre poveștile DIXIT, urmând să publicăm și raportul narativ final al proiectului cât de curând.

Proiectul „O poveste DIXIT” este cel de-al doilea proiect al Asociației Magic Seniors care diversifică jocurile de societate și activitățile care au loc în cluburile și organizațiile dedicate seniorilor.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Youtube,  Facebook și Instagram ale acesteia.

Povești DIXIT în Galați și Ploiești

Peste 20 de seniori din orașele Ploiești și Galați au făcut cunoștință cu poveștile DIXIT și au început să se joace…cu mult spor. Membrii Casei de Ajutor Reciproc Galați și beneficiarii de servicii sociale din 2 centre pentru seniori din Ploiești și-au pus creativitatea la bătaie și au jucat DIXIT încă de la primele ore ale dimineții. Colaborarea dintre Asociatia Magic Seniors, C.A.R.P Galați și DGASPC Prahova, va continua și în ultimele zile ale lunii Iulie – încă 2 întâlniri alături de seniorii din Ploiești și Galați sunt programate în ultimele 2 săptămâni din luna Iulie.

Asociația Magic Seniors și-a propus continuarea și  implementarea unui program intergenerațional bazat pe jocuri de societate, la nivel național.

Proiectul „O poveste DIXIT” este cel de-al doilea proiect al Asociației Magic Seniors care diversifică jocurile de societate și activitățile care au loc în cluburile și organizațiile dedicate seniorilor.

Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții seniorilor beneficiari de servicii sociale din 4 orașe prin implementarea unui program al jocului de societate creativ DIXIT, menit a combate discriminarea, marginalizarea și a menține creativitatea oamenilor în vârstă.

*În contextul actual, atât seniorii cât și membrii conducerii cluburilor și organizațiilor pentru seniori, au făcut cunoștință cu regulamentul jocului DIXIT atât prin intermediul mediului online cât și față în față, păstrând distanțierea socială. Fotografii, tutoriale video, regulamente și articole referitoare la poveștile DIXIT au fost puse la dispoziția grupurilor țintă.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Youtube,  Facebook și Instagram ale acesteia.

Povestea DIXIT merge mai departe

DIXIT intergenerațional

În luna mai, proiectul „O poveste DIXIT” a mers mai departe. Atat seniorii, beneficiari de servicii sociale din Bucuresti, Ploiesti si Valenii de Munte cat si personalul centrelor de zi pentru seniori s-au familiarizat cu regulamentul jocului DIXIT. Astfel, printre activitățile desfășurate, se numără: 5 tutoriale video încărcate pe pagina de Youtube a Asociației și diseminate în mediul online, 3 vizite printre membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia” din Sectorul 5, Casei de Cultură Vălenii de Munte și Direcției de Asistență Socială Prahova, o joacă DIXIT în parc alături de seniorii din Sectorul 1, București.

În luna Iunie, încă 6 centre pentru seniori din București și Galați vor face cunoștință cu povestea DIXIT și mai mulți seniori își vor pune în valoare creativitatea construind povești.

Proiectul „O poveste DIXIT” este cel de-al doilea proiect al Asociației Magic Seniors care diversifică jocurile de societate și activitățile care au loc în cluburile și organizațiile dedicate seniorilor.

Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții seniorilor beneficiari de servicii sociale din 4 orașe prin implementarea unui program al jocului de societate creativ DIXIT, menit a combate discriminarea, marginalizarea și a menține creativitatea oamenilor în vârstă.

*În contextul actual, atât seniorii cât și membrii conducerii cluburilor și organizațiilor pentru seniori, au făcut cunoștință cu regulamentul jocului DIXIT atât prin intermediul mediului online cât și față în față, păstrând distanțierea socială.Fotografii, tutoriale video, regulamente și articole referitoare la poveștile DIXIT au fost puse la dispoziția grupurilor țintă.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

 Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors –  www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Youtube,  Facebook și Instagram ale acesteia.

Cum am început să jucăm DIXIT

Am trecut printr-o perioadă…agitată și asta ne-a făcut să stăm departe de…seniorii magici. La începutul lunii martie, eram tare bucuroși că vom juca DIXIT până în miezul verii prin 9 centre de zi pentru seniori. Încă suntem în expectativă și încă sperăm să ne întâlnim în mijlocul unui joc creativ… Ce am făcut și ce vom face însă în continuare? Ne-am folosit și ne vom folosi de mediul online pentru a rămâne aproape de….magie!

1.Prezentare

2. Conținutul jocului DIXIT

3.Start la joc

*În fiecare vineri, Asociația Magic Seniors va posta un nou tutorial cu și despre jocul DIXIT.

*Proiectul „O poveste DIXIT” este finanțat prin programul StartONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Seniorii magici pătrund într-o lume…DIXIT

Asociația Magic Seniors a lansat proiectul „O poveste DIXIT” finanțat prin programul Start ONG. Pe parcursul a 4 luni (aprilie – iulie 2020), seniorii beneficiari de servicii sociale din București, Galați, Ploiești și Vălenii de Munte se vor familiariza cu jocul de societate DIXIT – un joc ce se bazează pe menținerea și dezvoltarea creativității.

Proiectul „O poveste DIXIT” este cel de-al doilea proiect al Asociației Magic Seniors care diversifică jocurile de societate și activitățile care au loc în cluburile și organizațiile dedicate seniorilor. Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții seniorilor beneficiari de servicii sociale din 4 orașe prin implementarea unui program al jocului de societate creativ DIXIT, menit a combate discriminarea, marginalizarea și a menține creativitatea oamenilor în vârstă.

90 de seniori din București, Galați, Ploiești și Vălenii de Munte vor descoperi ce înseamnă jocul de societate DIXIT și îl vor practica îndeaproape, cu prima ocazie. De asemenea, 9 psihologi din cele 9 centre dedicate vârstnicilor vor înțelege necesitatea incluziunii unui joc de societate creativ în programul de activități ale centrelor, și vor contribui alături de Asociația Magic Seniors la crearea unui raport final de cercetare.

*În contextul actual, atât seniorii cât și membrii conducerii cluburilor și organizațiilor pentru seniori, vor face cunoștință cu jocul DIXIT prin intermediul mediului online. Fotografii, tutoriale video, regulamente și articole referitoare la poveștile DIXIT vor fi puse la dispoziția grupului țintă.