Category: Cluburi de Seniori

Seniorii magici pătrund într-o lume…DIXIT

Asociația Magic Seniors a lansat proiectul „O poveste DIXIT” finanțat prin programul Start ONG. Pe parcursul a 4 luni (aprilie – iulie 2020), seniorii beneficiari de servicii sociale din București, Galați, Ploiești și Vălenii de Munte se vor familiariza cu jocul de societate DIXIT – un joc ce se bazează pe menținerea și dezvoltarea creativității.

Proiectul „O poveste DIXIT” este cel de-al doilea proiect al Asociației Magic Seniors care diversifică jocurile de societate și activitățile care au loc în cluburile și organizațiile dedicate seniorilor. Scopul proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții seniorilor beneficiari de servicii sociale din 4 orașe prin implementarea unui program al jocului de societate creativ DIXIT, menit a combate discriminarea, marginalizarea și a menține creativitatea oamenilor în vârstă.

90 de seniori din București, Galați, Ploiești și Vălenii de Munte vor descoperi ce înseamnă jocul de societate DIXIT și îl vor practica îndeaproape, cu prima ocazie. De asemenea, 9 psihologi din cele 9 centre dedicate vârstnicilor vor înțelege necesitatea incluziunii unui joc de societate creativ în programul de activități ale centrelor, și vor contribui alături de Asociația Magic Seniors la crearea unui raport final de cercetare.

*În contextul actual, atât seniorii cât și membrii conducerii cluburilor și organizațiilor pentru seniori, vor face cunoștință cu jocul DIXIT prin intermediul mediului online. Fotografii, tutoriale video, regulamente și articole referitoare la poveștile DIXIT vor fi puse la dispoziția grupului țintă.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe website-ul Asociației Magic Seniors – www.magicseniors.ro dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Salvați Copiii aproape de…seniori

Anul trecut, ne-am implicat bucuroși în proiectul „Visele Bătrânilor” – un proiect implementat de Asociația GEAC de ceva timp și reluat și în anul 2019.

Ne-au fost alături mulți oameni, multe companii și am reușit să îndeplinim câteva vise ale seniorilor din București.

Ne-am adus aminte de ultimul eveniment, de Asociația Carp Omenia, de copiii din organizația „Salvați Copiii” care au donat Casei de Ajutor Reciporc a pensionarilor Omenia un brăduț unic și zeci de pachete. De ce ne-am adus aminte tocmai acum de acest eveniment? Pentru că meditam puțin la ce ne face să fim…magici. Tocmai aceste evenimente, aceste daruri, zâmbetele și bucuria seniorilor ne fac să mergem mai departe, ne fac să visăm, să fim din ce în ce mai creativi și să sperăm din ce în ce mai mult la un univers cât mai…magic.

#staymagic

 

Un job pentru…seniori

Anul trecut am cunoscut proiectele din Seniorul.ro. Mai mult decât atât, am fost implicați în proiectul „Seniori activi pe piața muncii” în cadrul căruia seniorii au făcut cunoștință cu piața muncii actuale.

Anul acesta? Sărim din nou în ajutor, de data aceasta alături de cei de la WWF România (World Wide Fund for Nature Romnia). Ce am făcut mai exact? Ne-am întâlnit, am băut un ceai și am ajuns la concluzia că putem să le prezentăm seniorilor care se află în căutarea unui job, o…mică/mare ofertă.

Pentru început și înainte de a ajunge față în față pentru mai multe detalii, iată ce transmit cei de la WWF:

„Ți se pare total anapoda că angajatorii vor experiență… dar după ce o câştigi şi ajungi să ai o vârstă… ei caută oameni tineri?
Şi nouă. Uită de ei şi vino în cea mai prietenoasă echipă din Bucureşti, chiar dacă nu mai ești pe băncile școlii.

Ne-am mai gândit şi că ai vrea să ai timp liber…de aceea îţi faci singur programul (alegi din intervalele disponibile), cât să ai timp de alte activităţi.

Ai puţin timp liber şi îți dorești să câştigi nişte bani în plus…

…mai mult, te-ai plictisit să aplici…să nu te sune nimeni… sau mai rău, te-ai săturat să fii chemat/ă la interviuri doar ca să ţi se spună că eşti respins/ă pentru că ai prea multă „experienţă”?

Sau poate nu ai un CV pentru că nu ai atât de multe de trecut în el? Adevărul e că e cam aiurea…cum să conteze atât de mult o hârtie? Unde mai pui că mai ai şi alte activităţi care greu se împacă cu un program fix, full-time.

Dar de acum…poţi folosi asta în avantajul tău pentru că nu ne interesează ce ai făcut până acum. Noi te învăţăm tot ce trebuie să ştii…în timp ce tu:

ai un program flexibil, alegi intervalul care ţi se potriveşte. Lucrezi cel puţin 15 ore pe săptămână sau mai mult, dacă vrei;

ai un venit stabil, peste medie: câştigi până la 1700 RON net/pe lună sau chiar mai mult, pentru un program part-time. În plus, plata pe oră creşte cu fiecare 3 luni petrecute în program

primeşti suport şi training constant pentru a-ţi atinge obiectivele

poţi avansa şi poţi coordona propria echipă de fundraiseri

Ce trebuie să faci?

Vei convinge, alături de noi, alţi iubitori ai naturii să susţină financiar proiectele WWF (prin debit direct) şi mulţumită ţie şi generaţiile viitoare se vor putea bucura de natură.

Misiunea noastră este să construim un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura şi…TU…ne poţi ajuta…aşa că împreună putem salva pădurile virgine şi speciile emblema ale României precum ursul, râsul şi lupul.

Aplică aici https://wwfteam.com/aplica.azi sau trimite un mail la mmiloiu@wwf.ro cu datele de contact ( nume, adresă de email, număr de telefon) și spune-ne cu cuvintele tale (nu trebuie să fie o scrisoare de intenție) de ce vrei să faci parte din echipa WWF.

Grăbeşte-te, mai avem câteva locuri disponibile şi nu ştim cât vor mai rămâne aşa.

Nu ai nimic de pierdut.”

Bineînțeles, noi suntem alături de dumneavoastră și indiferent de curiozități sau probleme, puteți suna la 0721.169.387 – Andreea.

Noi dorințe îndeplinite pentru opt seniori în „Visele bătrânilor”

Îndeplinind vise la Asociația CarpOmenia
La Centrul Comunitar Ghencea….visele au devenit realitate

Opt seniori din centre de zi ale DGASPC (Sector 2 și 3), C.A.R.P. Omenia și Centrului Comunitar Ghencea din București se bucură la sfârșit de an 2019 că micile lor dorințe le-au fost îndeplinite.

Doamna Marin își dorea să asiste la un concert cu Tudor Gheorghe alături de soțul ei, însă nu a mai avut ocazia… Viilor Pub i-a dăruit un bilet la spectacolul de pe 22 decembrie, unde doamna Marin va fi însoțită de cumnata sa.

Doamna Marinaș este singură, iar prietenele ei de suflet sunt culorile și planșele pe care își așterne visele. Frame Advertising i-a dăruit felurite produse pentru pictat, pentru a-și adăuga noi culori… vieții.

Patru doamne singure și-au dorit la acest final de an sa aibă parte de ghete îmblănite, pentru a nu simți atât de aprig frigul iernii. Un prieten anonim al Asociației Magic Seniors le-a îndeplinit dorința.

Domnul Alexandru este un senior singur care, din cauza numeroaselor afecțiuni pe care le are, și-a dorit o pereche de bocanci ortopedici și un brâu medicinal. I-au fost oferite de TZMO România. Și tot cu ajutorul companiei, o doamnă singură, operată de cataractă, se va putea uita de acum înainte la un televizor nou cu diagonală mare…

Visele bătrânilor este un proiect intergenerațional de solidaritate socială inițiat în 2014 de Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC), cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

În 2014 – 2018 au fost îndeplinite dorințele a 58 de seniori din 3 centre de zi (organizații neguvernamentale) pentru seniori: Centrul Comunitar Ghencea (Asociația sf. Arhidiacon Ștefan), Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual și Asociația C.A.R.P. „Omenia”.

17 companii din București și din țară, 35 de tineri voluntari și peste 100 de copii, părinți și profesori ai Școlii nr. 280 din București au contribuit la îndeplinirea acestor dorințe de-a lungul acestor ani.

Din 2018, „Visele bătrânilor” este integrat în platforma Seniorul.ro, iar povestea continuă împreună cu două organizații neguvernamentale prietene: Asociația Magic Seniors și Asociația CSR Nest.

„Bătrânețea este un lucru la care puțini se gândesc. Vedem bătrânii din jurul nostru, de cele mai multe ori neajutorați și gârboviți de o viață prea grea. Nu vrem să credem că și NOI o să ajungem acolo. Din păcate EI SUNTEM NOI…” (Stelian Muscalu, jurnalist Digi Tv în campania „Visele bătrânilor”, 29 aprilie 2015).

***

Despre TZMO România

TZMO România, membră a grupului polonez TZMO S.A. Capital Group, lider european în producţia şi furnizarea de produse igienice, cosmetice şi produse medicale pe piaţa globală, activează pe piaţa românească din anul 1997, sub denumirea Bella România. Produsele comercializate de TZMO România se regăsesc sub brandurile Bella, Bella Cotton, Happy, Seni, Matopat, Eva Natura, Dr Max.

Despre Frame Advertising

Frame Advertising este o agenție de publicitate independentă, cu capital integral românesc, care oferă servicii de publicitate indoor, strategii de comunicare, elaborare și implementare concepte creative, elemente de design publicitar, evenimente de business și proiecte speciale.

Peste 80 de seniori din București joacă…Scrabble

În perioada Octombrie – Decembrie 2019, peste 80 de seniori, beneficiari de servicii sociale, din București, s-au împrietenit cu jocul de Scrabble. Asociația Magic Seniors alături de Federația Română de Scrabble reprezentată de doamna Claudia Mihai, le-au făcut cunoștință seniorilor cu un joc de societate care menține și îmbunătățește funcțiile cognitive.

Prin intermediul proiectului „Jocul de Scrabble prinde Viață”, Clubul Seniorilor Sector 1, Clubul Seniorilor Sector 2 – Plumbuita, Clubul Seniorilor „Codrii Neamțului” Sector 3, Clubul Seniorilor Covasna Sector 4, Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” Sector 6 și Asociația CARP Omenia au introdus în programul de activități zilnice ale beneficiarilor, jocul de cuvinte. De asemenea, 10 tineri, membri ai Federației Române de Scrabble au participat alături de seniori la joc și au format cuvinte alături de aceștia, împărtășindu-le din experiențele lor din competițiile naționale și internaționale.

La sfârșit de an, dar și la final de proiect, seniorii s-au întrecut într-o competiție inter-cluburi, unde cei mai buni jucători de Scrabble au fost premiați cu diplome și trofee.

Datorită proiectului „Jocul de Scrabble prinde Viață”, celor 6 centre de zi pentru seniori participante în proiect le-au fost dăruite jocuri de Scrabble, jocuri care vor diversifica programul de terapie ocupațională al beneficiarilor.

„Jocul de Scrabble prinde Viață” este primul proiect al Asociației Magic Seniors, finanțat de Kaufland prin programul Start ONG și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. 

Jocul de Scrabble la Asociația CARP Omenia și Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu”

Asociația Magic Seniors alături de Federația Română de Scrabble a ajuns și la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Omenia și la Clubul de Seniori „Mihai Eminescu” din Sectorul 6. Timp de 2 ore, 15 seniori ai Asociației CARP Omenia și 30 de seniori ai Clubului „Mihai Eminescu” și-au readus aminte sau au experimentat pentru prima dată jocul de Scrabble ghidați fiind de Doamna Claudia Mihai – membră a Federației Române de Scrabble.

Prin intermediul proiectului „Jocul de Scrabble prinde Viață” 5 cluburi de seniori ale DGASPC-urilor (1, 2, 3, 4, 6) și Asociația CARP Omenia au ocazia să introducă în programul zilnic de activități ale seniorilor, jocul de Scrabble. Până la finalul lunii decembrie a acestui an, 60 de seniori din cele 6 centre din București vor exersa jocul de Scrabble, iar cei mai buni dintre aceștia vor participa la o competiție inter-cluburi.

În luna octombrie, jocul de Scrabble a ajuns la Clubul Seniorilor Sector 2-Plumbuita, Asociația CARP Omenia și Clubul de Seniori „Mihai Eminescu” Sector 6. Fiecare club a primit 5 jocuri de Scrabble cu scopul de a continua programul în centrele de zi pentru seniori. Pe parcursul lunii noiembrie și decembrie, „Jocul de Scrabble prinde Viață” va ajunge și în alte 3 centre de seniori, respectiv: Clubul de Seniori „Codrii Neamțului”, Clubul Seniorilor Sector 1 și Clubul Seniorilor Sector 4 – Covasna.

„Jocul de Scrabble prinde Viață” este primul proiect al Asociației Magic Seniors, finanțat de Kaufland prin programul Start ONG și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. 

Start proiectului „Jocul de Scrabble prinde Viață”

Jocul de Scrabble prinde Viață

Cel mult patru jucători se așază în fața unui carton plin de pătrățele. Extrag 7 litere, le poziționează pe tablă și… jocul poate începe. La început cuvintele sunt la îndemână, însă pe parcurs literele de pe orizontală par să nu se mai înțeleagă cu cele de pe verticală. Cam așa ar suna cel mai simplu rezumat al jocului de Scrabble – un joc de cuvinte asemănător cu clasicul rebus, potrivit pentru toate vârstele.

Astfel, plecând de la ideea unui joc intercativ care menține funcțiile cognitive active, Asociația Magic Seniors în parteneriat cu Federația Română de Scrabble au lansat proiectul „Jocul de Scrabble prinde Viață” – un proiect finanțat prin Start ONG. Proiectul vizează îmbunătățirea calității vieții seniorilor beneficiari de servicii sociale din București prin implementarea unui program de Scrabble intergenerațional: membri tineri ai Federației vor juca Scrabble alături de seniori.

În perioada 8 octombrie – 22 decembrie, jocul de Scrabble va prinde viață în 5 cluburi de seniori ale DGASPC din sectoarele 1,2,3,4,6 și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Omenia”. Proiectul reprezintă și o inițiativă de a dezvolta programele de terapie ocupațională care există în momentul de față în cluburile și centrele pentru seniori din București. Alături de Federația Română de Scrabble, Asociația Magic Seniors le propune beneficiarilor de servicii sociale un program centrat pe atenție, concentrare și interrelaționare.

„Jocul de Scrabble prinde Viață” este unul din cele patru proiecte câștigătoare din cadrul apelului de proiecte al programului de finanțare Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative.

Evoluția proiectului poate fi urmărită pe pagina de Facebook,  Magic Seniors și pe site-ul magicseniors.ro

Poezii culese

Despre ora de poezie de la Clubul Seniorilor „Codrii Neamțului” Sector 3, am scris acum ceva timp. Am povestit câte ceva despre Domnul Andrei – poetul clubului, despre Doamna Natalia – o doamnă veselă care bine dispune pe toată lumea, despre seniori dornici de recitat versuri și despre o oră plină de culoare.

Pentru că seniorii scriitori de la club ne-au dăruit o grămadă de versuri și pentru că a trecut ceva timp de când nu i-am mai vizitat, ne potolim dorul cu o poezie….matematică a Domnului Andrei.

 

Ora de matematică

 

Îți mai aduci aminte doamnă?

Spune romanța….

Era târziu și era toamnă,

Când „sin” și „cosinus”

Legați pe veci,

Formau o singură persoană?

Păcat! Destinul meu și-al tău

Nu mai au loc în vechea ecuație.

Pierduta mea, s-a spart „Binomul”,

Plecat și el spre altă destinație.

Fericirea vieții dulci și calde o plătesc,

Și mă trezesc cu tine-n gând

Tăcută și mirată ești,

Cu timpul tot mai rece și plăpând.

Și ninge fantomatic, viscolit

Peste ochi dragi pe care i-am iubit.

Dar „sin pătrat” plus „cos pătrat”,

Din veci fac numai unul.

Tu ești mereu în viața mea,

De-a pururi numai una.

Piese de Scrabble la Clubul Seniorilor Plumbuita

Dacă vă mai amintiți, am menționat la un moment dat că ne-am împrietenit cu Federația Română de Scrabble. Prietenia a luat forma unui parteneriat, iar parteneriatul oficial a luat forma unor….jocuri de Scrabble la Cluburile de Seniori.

Dimineața de miercuri a fost o dimineață plină de creativitate pentru membrii clubului Plumbuita – club ce aparține de DGASPC Sector 2. Asociația Magic Seniors alături de Federația Română de Scrabble le-au prezentat seniorilor regulile jocului, beneficiile acestuia și mai ales, le-au readus aminte membrilor clubului de plăcerea de a participa la o activitate ce combină acele două materii importante de la școală: Limba Română și Matematica.

Joc de Scrabble la Clubul Seniorilor Plumbuita din Sectorul 2

Federația Română de Scrabble va rămâne aproape de Clubul Seniorilor Plumbuita, iar Asociația Magic Seniors va deschide și alte uși pentru a împărți piese de Scrabble către toți seniorii activi din București și….nu numai.